Zona comunei Murighiol se caracterizează printr-o bogătie culturală valoroasă generată de conviețuirea mai multor grupuri etnice (români, ucraineni, ruși lipoveni și tatari), reflectată în obiceiuri și tradiții, în arhitectura caselor sau gastronomie. Localitatea reprezintă o atracție turistică prin imprejurimile sale pitorești, cu posibilități de incursiuni pană în inima Deltei, pentru gastronomia locală și ospitalitatea localnicilor.
Zona beneficiază de un relief variat, cu dealuri și văi, fiind mărginită la est de Dunăre. În partea de sud a satului, se află rezervatia naturală Sărăturile Murighiol, o baltă foarte puțin adâncă, cu apă sărată și vegetație destul de densă, ce constituie zona de refugiu pentru păsările care trăiesc în zona malului apelor.
De la Murighiol se pot face plimbări cu barca, in zona lacustră formată din lacurile Isac, Isacel, Uzlina, sau se poate merge pe alte rute turistice foarte frumoase din zona Dunăvăț, cuprinsă între Brațul Sf. Gheorghe și lacul Razim. Canalele Dunăvăt, Mustaca și Dranov, cu peisajele pe care le strabat, alcătuiesc o zonă foarte pitorească și deosebit de interesantă.
Există și micul sat pescăresc Uzlina, situat pe Bratul Sf. Gheorghe, aproape în dreptul Murighiolului. Satul a fost întemeiat anterior anului 1800 și locuit de pescarii ucraineni. Frecventele inundații i-au determinat pe unii din aceștia să părăsească localitatea și să se mute în Murighiol.
Numele satului pare a fi de sorginte slavă, sunand ca un diminutiv provenind de la cuvantul uziol/uzulo, cu sensul de nod sau întretăiere, fiind vorba de drumuri de apă, deoarece satul se află la locul de intalnire a mai multor căi acvatice, care duc spre lacurile Uzlina, Isac și altele mai mici.
În zona Murighiol există pensiuni moderne care oferă turistilor atât condiții foarte bune de cazare și masă, cât și posibilitatea practicării pescuitului și vânătorii.
Pentru expedițiile cu ambarcațiuni se pot realiza trasee pe canale: Caraorman, Litcov spre Lacurile Agighiol, Gorgostel, Iacob, Lumina, Macovei, Porcului, Potcoava, Puiuleț, Puiu, Roșu, Roșuleț, Vatafu, Uzlina, Isacova, Perivolovca). Un traseu deosebit
este cel de la Murighiol pe meandru braț Sfântu Gheorghe-canal Uzlina-lacul Uzlina-lacul Isac-lacul Isacel. Aici se poate pescui sportiv sau în scop de agrement, se pot face observații de floră, faună și se pot realiza fotografii.
Există posibilitatea explorării culinare a zonei, prin organizarea unor evenimente de degustare a produselor tradiționale, bazate exlusiv pe produse de pește. Pot fi explorate Pădurea Caraorman și dunele de nisip mișcătoare, care se formează datorită vanturilor și furtunilor cu impact mare în zona litorală.
De asemenea, se poate explora Complexul Vătafu Lunguleț, o arie protejată de interes național, rezervație naturală strictă de tip avifaunistic. Aria naturală reprezintă o zonă nisipoasă (grinduri, dune de nisip, lacuri cu plauri plutitori, lacuri salmastre, pajiști halofile, japse – depresiuni de mică adâncime inundate în timpul revărsărilor) în complexul lacustru Roșu-Puiu, ce cuprinde bazine acvatice naturale (Lacul Iacob, Lacul Porcu, Lacul Porculeț, Lacul Lunguleț), aflat în apropierea Mării Negre.
Rezervația adăpostește și asigură condiții de cuibărit și hrană pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, dintre care: stârc pitic, cormoran mic, stârc cenușiu, stârc roșu, stârc galben, sau egreta. Pentru ihtiofauna, arealul lacurilor aflate pe teritoriul ariei protejate constituie un loc prielnic pentru hrană și reproducere a speciilor de caracudă și lin.
Legătura rutieră a comunei Murighiol, cu municipiul Tulcea este asigurată de DJ 222C care străbate teritoriul administrativ al comunei pe o lungime de 19,5 km.
DJ 229L cu o lungime de 9,0 km asigura legătura cu localitatea Dunavatu de Jos, iar DJ 229 M asigura legătura rutieră cu debarcaderul Murighiol.
Accesul către comună, dinspre și spre Tulcea se face și pe cale fluvială pe Dunăre.
Pentru turiștii care vizitează Murighiol din afara Județului Tulcea, legătura rutieră se poate face dinspre Constanța pe DN22/E87 și DJ222C sau dinspre București pe E81 și DN22/E87.
Centrul de informare turistică Murighiol este pentru turiștii români și străini, locul de pornire în cunoașterea și parcurgerea zonei.
Centrul de Informare Turistică Murighiol
Copyright © 2025 - Centrul de Informare Turistică Murighiol. Toate drepturile rezervate.
In colaborare cu Perfect Pixel & PWP
Instrumente de accesibilitate