Cel mai important obiectiv istoric este cetatea Halmyris, care se află pe malul drept al brațului Sfântul Gheorghe. Săpăturile arheologice au scos la suprafață urmele unei locuințe getice, datand din secolul al VI-V a. Chr. Fortificație romană a apărut la începutul secolului al II-lea p.Chr, și a ajuns să fie una dintre cele mai importante stații a flotei dunărene. La poarta de nord s-au găsit inscripții ce vorbesc despre „satul corabierilor”, ce atestă existența acestei flote.
Încă, din secolul al III-lea p.Hr, Halmyris este considerat unul dintre cele mai importante centre ale crestinismului, din timpul împăratului Dioclețian. În 2001, sub altarul bazilicii episcopale (construite în timpul împăratului Constantin cel Mare) au fost găsite osemintele martirilor Epictet și Astion, ocrotite într-o criptă. Astăzi, în ruinele cetății, turiștii pot vedea, parțial restaurate, poarta de nord, poarta de vest, clădirea comandantului și marea bazilică martirică.
Situată în antichitate între două lacuri sărate și în apropierea Mării Negre, Cetatea Halmyris de la Murighiol a fost denumită în trecut ”Saratura”.
În exteriorul cetății, la acea vreme, toate dealurile din jur erau împădurite și pe coasta lor pănă la Dunăre era așezarea civilă, căreia i se spunea ”Satul corabierilor”. Acum, ultimul castru militar român la varsarea Dunării în mare așteaptă să fie cercetat și restaurat, deoarece a fost săpat doar în proporție de 20-25%.
De-a lungul secolelor, Cetatea Halmyris a mai fost denumita Talamonium și Salmorus, toate cele trei nume fiind traduse prin sărătura sau sărăturile. Numele îi vine de la golful cu apă sărată, care în antichitate se afla în zona cetății.
Fortăreața este datată din secolul VI i.Chr. Primii care au construit cetatea au fost geto-dacii și au locuit în ea până în secolul I i.Chr. Denumirea geto-daca a cetății era Talamonium.
Din sec. I i.Chr. până în sec. II d.Chr. au locuit grecii în cetate, după ce au ocupat Pontul Euxin și au denumit-o Halmyris. În vremea aceea, marea era la aproximativ 3 km distanța, iar Dunarea curgea pe lângă fortăreață și de acolo se varsă în mare.
”Cetatea Halmyris era ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în mare. În sec. II d.Chr. după ce au ocupat romanii Dacia, ulterior Dacia Pontica, Dobrogea, ei au facut limes-ul Imperiului Roman de-a lungul Dunării, până în Germania, nordul Franței și nordul Spaniei, au reconstruit cetățile grecești și au facut castre militare. Ei au folosit denumirea latină a cetății, Salmourus.
Forma cetății a fost inițial rectangulară, cu 4 intrări, cate una în fiecare punct cardinal. Cetatea Halmyris se întinde pe aproximativ 3 hectare, iar forma pe care romanii i-au dat-o castrului in sec. II arată ca un scut cu laturile alungite, cu vârful îndreptat spre Dunare.
Ultima perioadă de locuire a cetății a fost romano-bizantină, între sec. IV si VII d. Chr., până aproape de anii 600. Bizantinii, care vorbeau greaca și latina, au revenit la vechea denumire a fortăreaței, Halmyris”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
”La acea vreme, drumul imperial roman de frontieră limes pornea de la poarta de vest și mergea pe malul drept al Dunării până spre izvoare, în Germania Superior.
Intrarea în cetate se face prin poarta de vest, care are bastioane rectangulare la intrare și a fost concepută atat pentru circulatia carelor cu cai, cât și pentru cea pedestră..
Cetatea avea zona portuară, deoarece a fost construită între două lacuri, acum secate. Marea era în acea perioadă la 3 kilometri distanța, iar romanii au profitat de faptul că au multă apa în zonă și au făcut la Halmyris un mare port. Astfel, la începutul secolului II d.Chr., la Halmyris funcționa o importantă stație a flotei dunărene, denumită Classis Flavia Moesica sau Portul Veteranilor Marinari.
Acum, Dunarea este în stanga cetății, la aproximativ 2 km. Movilele care se văd de jur-împrejurul fortăreței sunt turnuri de apărare. Cetatea a avut 14 turnuri de apărare, dintre care 6 semirotunde și restul rectangulare.
Turnurile semirotunde erau folosite de militarii care locuiau în cetate, ca depozite de muniție, echipament militar și alimente, însă doar cateva dintre ele au fost săpate.
Bastionul din stanga a fost restaurat în 2007 și cand s-au înlocuit pietrele sfăramate au fost găsite în zidurile acestuia, pietre funerare care pot fi văzute la intrarea în muzeu. Romanii care ocupaseră zona în sec. II, fiind păgani au folosit la reconstrucția castrului pietre funerare din necropola așezării civile”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
În exteriorul cetății, în antichitate, toate dealurile din jur erau impădurite si pe coasta lor până la Dunăre era amplasată așezarea civilă, denumită ”Satul corabierilor”. Situată în partea de S-E a cetății și despărțită acum de drumul județean care ajunge până la Dunăvățul de Jos, zona era dispusă ca într-un amfiteatru, pe dealurile Dunăvățului.
Aici era amplasată așezarea civilă denumită Vicus Classicorum sau Satul corabierilor, zona care era împădurită la acea vreme cu pini si stejari. Tot campul a fost scanat si astfel se știe că acolo există locuințe antice, însă nu s-au realizat săpături în exteriorul cetății, deoarece nu au fost alocate fonduri în acest sens.
În Cetatea Halmyris a fost descoperită o basilică episcopală. Pe drumul spre Poarta de Nord a Cetății Halmyris pot fi văzute ruinele unei basilici creștine timpurii. Edificiul a fost construit în prima jumătate a sec. IV p.Chr. după 324, cand Constantin a devenit singurul conducător al Imperiului Roman.
”În august 2001 a fost descoperită în interiorul Cetății Halmyris o bazilică paleocreștină construită la jumatatea sec. IV, după creștinarea Imperiului Bizantin, după Constantin cel Mare. Sub altarul ei s-a descoperit o criptă care a fost incuiată, pentru că unii vizitatori se iscaleau pe ea.
În criptă, pe 15 august 2001 au fost descoperite moastele a doi martiri, preotul Epictet și monarhul Astion. Inițial, cei doi au fost exilati de împăratul Diocletian din Nicomedia, în prezent orașul Izmit din Turcia. Ei au continuat sa propovăduiască creștinismul aici și din această cauză au fost decapitati pe 8 iulie 290 d.Chr., în perioada împăratului Diocletian.
Acum, la 500 de metri de cetate se construiește mănăstirea Halmyris, care va fi cea mai mare mănăstire din Dobrogea. Două racle cu o parte din moaștele celor doi martiri se află în interiorul viitorului lăcaș de cult”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.
Langă basilică se află termele romane, băile particulare ale castului, dar și barăci care găzduiau o parte a garnizoanei de la Halmyris.
În timpul săpăturilor făcute la Cetatea Halmyris, cercetătorii au făcut descoperiri interesante. La intrarea în castru, în partea stanga, este o piatră rectangulară care era un bazin folosit pe post de cristelniță, după ce s-au creștinat bizantinii.
Tot în partea de vest a cetății, în zona dinspre uscat, au fost descoperite multe pietre inscripționate, de unde s-au aflat o mulțime de povești. ”Potrivit uneia dintre ele, în paralel cu Dioclețian domnea un anume Valerius Maximus, a cărui soție se numea Valeria. Ea sculpta in os și făcea diferite obiecte, agrafe, brațari și alte bijuterii. Acolo, pe acea piatra inscripționată scrie că Valeria avea și ucenice pe care le învăța meșteșugul artelor.
În timpul cercetărilor, arheologii au gasit și cladirea în care se pare că a funcționat comandamentul, o încăpere de 38/17 metri, denumită ”principia” sau camera principală. În incinta respectivă a fost descoperită o piatră masivă, cu o scobitură în mijloc, ca un fel de recipient.
În perioada romano-bizantină, cand deja se instalase creștinismul, ei țineau în piatra apă sfințită. Se presupune că, de cate ori comandantul își aduna soldații la ședințe sau cand își pregătea strategiile de luptă, îi punea pe soldați să-și scalde acolo degetele, un fel de ritual de purificare, în semn de spălare a păcatelor.
Turnul 12 este un alt obiectiv interesant, care a funcționat ca turn de apărare, dar a suferit un incendiu devastator. Cand a fost descoperit, în 2005-2006, zidul era foarte afumat și erau arse bucăți mari de grindă. Romanii au nivelat zona, pentru că așa se întâmplă cu orice obiectiv distrus și construiau deasupra altceva.
La turnul de apărare au nivelat zona si-au facut o simplă locuință, lângă care s-a descoperit și un pavaj din piatra”, am mai aflat de la Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris. Aceeași soarta a avut-o si Turnul 2, care inițial a fost punct vamal. El a ajuns tot o simplă locuința tarzie.
În timpul cercetărilor a fost descoperită și locuința comandantului, un apartament cu două camere și o sufragerie. Dormitoarele se încălzeau printr-o sobă oarbă, care era prin zid și făcea caldură în ambele camere.
Între mănăstirea care se află acum în construcție și cetate există necropola timpurie. Acolo au fost făcute săpavturi doar în anul 2005 și s-au descoperit cuptoarele în care se făcea caramidă pentru pavaje.
În evolutia Porții de Vest a Cetății Halmyris au fost identificate trei faze principale. Prima faza, care este datată înainte de domnia lui Traian, pană la începutul sec. III p.Chr., corespunde unei porți late de 3,50 m, flancată de două turnuri rectangulare construite din blocuri de calcar de marime ciclopică, ridicată de detasamente din Legiunea I Italica si a IX-a Claudia.
În faza a doua, în sec. III p.Chr., poarta a fost transformată într-un complex de tip curte interioară din motive de eficiență și conform noilor cerințe tactice.
Faza a treia, la sfarsitul sec. II-sec. VI p.Chr. a adus schimbări drastice planului porții. Structurile anterioare au fost complet demantelate și în locul lor a fost construită o curte interioară rotundă, cu două intrări succesive. Accesul era precedat de două bastioane masive din piatră și mortar așezate de o parte și de alta a intrarii.
Bastioanele, de pe care se manuia artileria, erau separate de zidul de apărare prin două coridoare boltite. Între cele două bastioane ale Porții de Vest s-au descoperit 5 pietre inscriptionate si de acolo s-au aflat multe lucruri, atât numele portului, cât și pe cel al așezării civile, cu descrierile de rigoare, ba chiar și numele câtorva primari care, probabil, făcuseră ceva pentru comunitate.
”În prima fază în perioada geto-dacă, fortăreața nu avea cele două porți capcană, ci un șanț cu apă. De fiecare dată foloseau strategii diferite pentru apărare. Apoi au renunțat la șanțul cu apă si au facut porți duble și au format o capcană.
Unde este zidul de incintă erau două valuri de apărare și, la un moment dat, într-unul dintre ele au fost descoperite o mulțime de chiupuri și ne intrebam de ce își făceau provizii în afara cetății.
De fapt, ei au băgat chiupuri goale în sant, iar cand dusmanii veneau calare, caii își rupeau picioarele în chiupurile acelea, dar cu siguranța nici calareții nu erau prea fericiții. Și aceasta era o strategie de lupta”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris. Poarta de Nord a fost construită pentru accesul pietonal.
Poarta de Nord a Cetatii Hamyirs era folosită dinspre apă și este singura care are bastioane semirotunde la intrare. Pe acolo intrau corăbiile care veneau de pe mare și apoi erau descărcate mărfurile.
După ce Dunarea a fost colmatată și nu au mai intrat corăbiile pană la poartă, aceasta a fost blocată pentru a nu mai fi păzită și s-a făcut o zona portuară în exteriorul cetății, de la poarta de nord pană dincolo de terme, la turnul numarul 2.
Poarta de nord a fost construită pentru accesul pietonal și era orientată spre Dunare. Cercetarile arheologice au permis stabilirea a trei faze de construcție distincte.
Turnul 2, aflat în apropierea acesteia, era folosit ca un punct vamal, de control. Pe acolo introduceau mărfurile din zonă portuară în cetate, erau verificate, depozitate și ulterior împărțite militarilor care lucrau în castru.
Termele romane, un alt obiectiv interesant al Cetății Halmyris
Termele romane au fost descoperite în Cetatea Halmyris între 1980-1987 și sunt lucrate foarte ingenios. Se păstrează încă foarte bine cele doua căzi, caldarium și frigidarium si zona saunei, cu pardoseala din caramida. Pereții fiind dubli, caldura circulă printre ziduri și pe sub pardoseală și ajungea în zona saunei. ”La terme făceau baie doar militarii care locuiau în castru. Deoarece nu aveau ape termale, apa era încalzită cu foc. Termele sunt formate din 3 bazinete, ”tepidarium”, soba cu bazinul în care se încalzea apa, apoi îi dadeau drumul in ”caldarium”, bazinul de apă caldă în care se îmbăiau și ulterior se clăteau la ”frigidarium”, bazinul cu apă rece care este comun cu sauna. Sistemul de încălzire al termelor era tip hipocaust, se încălzeau pe sub pardoseală și aveau pereții dubli”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor.
Muzeul Cetății Halmyris păstrează vestigii găsite în fortăreața În Muzeul de la Cetatea Halmyris pot fi văzute o parte din amforele și ulcelele mici în care erau păstrate în antichitate, uleiuri și vinuri. Tot acolo, poate fi observată si o amforă datată din sec. IV. La intrarea în muzeu sunt expuse și cateva pietre funerare. Una dintre ele a aparținut lui Marcus Ulpius Marcelinus, care și-a realizat monumentul funerar înainte de a muri. Pe piatră scrie: ”Eu, Marcelinus, dedic această piatră funerară mie însumi, soției mele, Claudia Bersile și celor născuți.”În muzeu este expusă și o amfora descoperită în anul 2018. Aceasta a fost găsită lângă punctul vamal de la Poarta de Nord, într-un fel de depozit de alimente.
În Cetatea Halmyris pot fi văzute baracile în care locuiau militarii. Baracile cercetate până în prezent sunt situate în latura vestică a orașului și găzduiau o parte a garnizoanei de la Halmyris. Au fost identificate și cercetate patru barăci din secolul VI p.Chr., aflate în zona de vest a zidului de incintă. Acestea au fost construite pe fundații ale unor edificii, care au fost refolosite atat din punct de vedere al planului, cât și al tehnicii de construcție.
Baraca nr.2 este cea mai lungă dintre ele, iar structura internă indică faptul ca a aparținut unui ofițer de rang superior. Zidul de nord, format din blochete din piatră și cărămizi, inca vizibil, a fost distrus la sfârșitul sec. VI p.Chr. datorită unui cutremur.
Baraca nr.3 este cea mai mare și mai bine păstrată dintre cele cercetate până în prezent. Săpăturile au demonstrat că a fost utilizată fără întrerupere din sec. IV p.Chr. până în sec. VI p.Chr. O stradă delimita zona dintre baraci și basilica, dar spre mijlocul sau in a doua jumătate a sec. VI p.Chr. a fost blocată cu ajutorul unor vase de depozitare de dimensiuni mari, numite dolia.
Legătura rutieră a comunei Murighiol, cu municipiul Tulcea este asigurată de DJ 222C care străbate teritoriul administrativ al comunei pe o lungime de 19,5 km.
DJ 229L cu o lungime de 9,0 km asigura legătura cu localitatea Dunavatu de Jos, iar DJ 229 M asigura legătura rutieră cu debarcaderul Murighiol.
Accesul către comună, dinspre și spre Tulcea se face și pe cale fluvială pe Dunăre.
Pentru turiștii care vizitează Murighiol din afara Județului Tulcea, legătura rutieră se poate face dinspre Constanța pe DN22/E87 și DJ222C sau dinspre București pe E81 și DN22/E87.
Centrul de informare turistică Murighiol este pentru turiștii români și străini, locul de pornire în cunoașterea și parcurgerea zonei.
Centrul de Informare Turistică Murighiol
Copyright © 2025 - Centrul de Informare Turistică Murighiol. Toate drepturile rezervate.
In colaborare cu Perfect Pixel & PWP
Instrumente de accesibilitate